DROP US A LINE
JOCUL FECIORESC
JOCUL FECIORESC din Transilvania
În prima fază a proiectului finanțat de AFCN, în care am sprijinit pe zona de producție, beneficiarul – Asociația de Dezvoltare a Văii Târnavelor, s-a realizat o CERCETARE ISTORICĂ, prin documentare și arhivare.
Cercetarea istorică se referă, în cazul proiectului nostru, la studiul sistematic al unor obiceiuri din trecut, legate de Jocul fecioresc din Transilvania, în diferitele sale variante interpretative.
Tehnicile şi instrumentele aplicate au avut în vedere studiul documentelor și arhivarea.
În această primă etapă, coordonată de Zamfir Dejeu, cercetător științific I, la Institutul „Arhiva de folclor a Academiei Române”, filiala Cluj, am procedat la cercetarea DOCUMENTELOR și a ARHIVELOR.
Am realizat apoi STUDII DE CAZ, prin ÎNREGISTRĂRI VIDEO ȘI INTERVIURI.
Prin această metodologie, am procedat la realizarea INTERVIURILOR și a documentării Jocului Fecioresc, urmate de EXPERIMENTUL interpretării variantelor specifice dansurilor din 10 localități în care acestea încă se practică.
Reenactmentul artistic este metoda prin care membri ai Ansamblului Junii Târnavei au reconstituit, din punct de vedere artistic, fragmente esențiale (pașii de bază) din cele 10 dansuri interpretate de ansamblurile din județele Transilvaniei.